Vezi diplomele

Dragii mei,

 

Sunt Anca Nițu și vă mulțumesc că ați ales să fiți aici.

 

Parcursul meu profesional este strâns legat de sistemul de apărare și ordine publică, unde, timp de peste 26 de ani, am activat în calitate de ofițer, ocupând funcții de conducere și formare profesională.

 

În acest cadru, am coordonat oameni, am elaborat planuri de implementare și am lucrat direct cu persoane aflate în situații dificile de viață, experiențe care mi-au format rigoarea, responsabilitatea și capacitatea de a lucra structurat cu oamenii.

 

 

Timp de 17 ani, am fost voluntar în cadrul Asociației „Foișorul de Foc”, unde am desfășurat activități de instruire și formare cu elevi de liceu, în domeniul situațiilor de urgență și al acordării primului ajutor. Această etapă a consolidat latura mea educațională și implicarea în comunitate.

 

După pensionare, direcția mea profesională s-a orientat către domeniul psihologiei și al lucrului terapeutic. Am început să lucrez direct ca terapeut, implicându-mă zilnic în intervenții individuale și programe de sprijin pentru copii și familiile acestora, inclusiv pentru copiii neurodivergenți. Activitatea practică intensă mi-a confirmat că acesta este domeniul care mă definește profesional.

 

În paralel, am deschis Cabinetul Individual de Psihologie, cadrul în care desfășor activități de evaluare psihologică, consiliere și intervenție, în acord cu nevoile fiecărui beneficiar. În cadrul acestui parcurs, am dezvoltat și componenta de coordonare și analiză comportamentală, care presupune evaluări, formularea obiectivelor de lucru, monitorizarea intervențiilor și recomandări profesionale pentru copil, familie și echipa de intervenție.

 

Activitatea mea s-a extins ulterior în cadrul Centrului Mind Theory, un proiect dedicat copiilor și familiilor, construit pentru a oferi un cadru profesionist, sigur și structurat. Centrul este manageriat de Bianca, fiica mea, iar eu sunt implicată activ în componenta de evaluare, coordonare și intervenție, fiind totodată cofondator al proiectului, dezvoltat alături de un partener.

 

În mod firesc, din lucrul direct cu familiile și din nevoile reale observate în practică, a luat naștere și inițiativa de a dezvolta un ONG, cu misiunea de a sprijini familiile cu copii neurodivergenți. Scopul acestui demers este facilitarea accesului la intervenții terapeutice și construirea unor forme de sprijin pe termen lung pentru copiii care vor deveni adolescenți și tineri și care au nevoie de continuitate, stabilitate și resurse adecvate.

 

Cred cu tărie că schimbarea autentică se construiește prin muncă consecventă, rigoare profesională și empatie, iar fiecare copil și fiecare familie merită să fie sprijiniți într-un cadru sigur și coerent.

Despre mine... 

MENIU

ADRESĂ

Strada Virgil Pleșoianu nr. 81A, Sector 1, București

m. +40 728 161 813

anitupsiholog@yahoo.com

office@centrumindtheory.com

CONTACT

Twój e-mail
Treść wiadomości
EXPEDIAZĂ MESAJ
EXPEDIAZĂ MESAJ
Mesajul a fost expediat — Mulțumesc!
Completează toate câmpurile obligatorii!

Pagină web realizată în program pentru crearea site-uri, WebWave.